Scrisori către Ea, făptura din Neant

Scrisori către Ea, făptura din Neant

Nu te-am așteptat. Și nici nu te-am luat în serios. Înainte să-mi apari în gând, păreai o glumă proastă. Scuipam în sân și băteam în lemn- clasica superstiție inutilă!- de fiecare dată când cineva ar fi invocat o posibilă existență a ta. Credeam că nu-i posibil să te cunosc, mai ales la vârsta asta. E și normal- sunt peste două decenii între noi și o teamă de „nu știu cum să mă comport”, care s-ar putea compara cu numărul lui PI: la suprafață – insignifiantă și înșelătoare, în realitate – infinită.

 

Să ți-o spun pe șleau, că doar amândouă suntem oltence: mi-e frică de tine! Mă înspăimânți. E uimitor cum provoci un vortex între stările pe care le resimt atunci când te urmăresc cum distrugi lucruri prin casă și ne umpli universul monoton cu energia ta.

Îți scriu acum, ca să citești când vei învăța că alfabetul e cea mai mișto unealtă pentru desfundarea orificiilor din creier. Acum nu știi încă să descifrezi. Dar, peste ani, vei înțelege de ce e un miracol că te afli printre noi.

 

Cum de trăiești, la cât de mult ți-au ignorat venirea? Cum de respiri, la cât de mult ți-au intoxicat cuibul, cu hrană nesănătoasă, nopți nedormite, efort sau căzuturi? Cum de ți-ai pus ambiția cu ei? Ei, care au sugrumat orice urmă de afecțiune și au rupt orice scândură care mai lega Sudul și Nordul din firile lor?

Prea târziu le-ai dat un semn. Prea târziu ca să mai scape de tine. Poate asta a fost și strategia ta. Vreo 6 luni ai tăcut mâlc, ai îndurat, până ce s-au trezit tardiv că vei veni pe lume. Le-ai apărut în gând. Erai, cum spuneam, o glumă proastă.

 

Apoi ai apărut în oase. Și în carne, chiar dacă ești atât de măruntă, încât chiar și un val de dor, care te-ar cuprinde pe nerăsuflate, te-ar putea zdrobi.

 

Tot ce-mi doresc e să nu te irosești. Pe tine, asta incluzând și timpul tău. Nu-ți irosi secundele cu activități care nu te reprezintă. Cu oameni ale căror valori nu corespund cu ale tale. Cu gânduri care-ți seacă energia și care te fac să nu te concentrezi pe cauză și pe soluție, ci pe momentul ăla în care te-ai simțit rău. Da, e ok să te simți și rău. Cum de altfel e ok să fii penibil în fața oamenilor. Măcar o dată. Aș vrea să încerci. Să fii „goală”, dezgolită sufletește în fața lor. Să-ți vadă slăbiciunile, să-ți miroasă temerile și să-ți audă întrebările pe care tu le consideri prostești.

Ce, crezi că ei n-au fost măcar o dată în situația ta? Ei nu s-au simțit niciodată … penibili și goi?

 

Ce amuzant, acum îți dau sfaturi! Să faci ce n-am făcut eu. Să faci doar ce simți. Dar îți spun mai multe peste câțiva ani. Când vei avea 5-6 ani și vei fi suficient de mare încât să-i păcălim. Amândouă pe stradă, amândouă cu ochi mari, amândouă cu cozi împletite – Va fi amuzant când la ședințele cu părinții mi te vor adresa cu „fiica dumneavoastră”. 

 

Dar apropo de școală: nu te așeza NICODATĂ în Patul lui Procust la care te obligă școala. Societatea! Sau, dacă te așezi, nu te plia după el. Lasă-l pe el să-ți preia forma corpului. A obiectivelor pe care le ai. A pasiunilor pe care sunt convinsă că o să le urmezi. Acela va fi primul pas pe care-l vei face spre dezvoltarea ta. Tare mișto vei mai fi când vei citi rândurile astea! Dar asta va fi într-un mâine îndepărtat.

 

Azi vreau să știi că te aștept. Ești prezentă, te văd în poze și-n videoclipuri. Îți aud glasul, care seamănă cu al meu. Tare dușman îți mai e „r”-ul ăla pe care nu-l poți pronunța! De asta mă transform în Smiggle de fiecare dată când îmi spui „sona”–  e cel mai frumos cuvânt pocit de cineva vreodată. E… „my Preciousss!” . Cum, de altfel, va fi și timpul pe care-l voi petrece cu tine.

 

Acum închei, că-mi vin cuvinte din străfundurile sufletului. Mi se întortochează în minte, în gură și în mâini atât de rău, încât mi-e groază să nu devin dislexică.

Crești și devino OM, Făptura mea din Neant!

 

Cu sufletul ce stă să facă Boom, ca-n cântecele tale preferate,

 

T., „Sona” mai mare

Share