A fost odată și va mai fi. NeTI și drumul bătătorit

„-Dacă nu spun tot ce gândesc, ajung în Iad sau mă bate mami?”

NeTI își rezeamă obrazul și tâmpla în palmă și se așază în ciuci. Cu picioarele mici și goale se scaldă în covorul ud și rece, care era întins pe cimentul din spatele curții și care aștepta să fie spălat cu săpun dur de casă.  Asta mică are cozi împletite, ochi ca pământul proaspăt din grădina bunicii și mari cât două castane crude de pădure. N-are mai mult de 5-6 ani, dar mintea ei țese la foc continuu ghemuri și labirinturi de gânduri.

„-Cine ți-a zis asta?”, o aude ca prin vis pe mama, care mai că își mușca buzele să nu râdă. Lena, maică-sa, cam agitată și preocupată de „tre să termin repede că tre să vă fac și de mâncare”, nici nu-și observase mica făptură lângă ceafă. Lena își tot ridica bretonul improvizat de pe față, împingându-l cu dosul brațului după ureche, în timp ce degetele murate de apa rece cu săpun frecau covorul persan, singurul mai „de Doamne ajută” pe care îl aveau în casă. Deodată, șanțurile de pe fruntea Lenei se astupară când la urechi îi ajunse întrebarea lui NeTI, venită parcă din neant. Tot pe nepregătite o auzi răspunzând.

 

„-Nu știu, dar mi-ai zis mai demult să nu mint, orice s-a întâmpla. Să spun ce am în cap. Acuma uite, eu gândesc. Și gândesc că trebuie să te ajut. Dacă nu-ți spun asta, e păcat? Trebuie să spun tot ce îmi vine în cap acum? Dar acum? Mai pot să dorm dacă spun întotdeauna ce aud în mintea mea?”

 

Acum Lena izbucni într-un râs sincer, dar compătimitor și mândru în același timp. Nu mai râsese de ceva timp, așa că vorbele lui NeTI reușeau aproape mereu s-o scoată din griji, măcar pentru câteva minute. O luă pe fie-sa în brațe, ca și când ar fi fost ultimele supraviețuitoare dintr-un război cu societatea.

 

„-Ești năroadă și atât de deșteaptă!”, o alintă Lena, în modul ei caracteristic de „una caldă, alta rece”, pentru că nu voia s-o ridice pe un piedestal pe cea mică, dar nici să-i îngroape entuziasmul. „Așa e, nu trebuie să minți, mereu să spui adevărul! Dar nu e același lucru cu a spune mereu ce gândești. Mie, că sunt mama ta, trebuie să-mi spui, dar nu întotdeauna e recomandat să-ți expui toate gândurile în fața oamenilor. Uite, o să crești și vei ști singură când e bine să vorbești și când să taci.”

 

„- Dar de ce să tac?! mie îmi place să vorbesc. Și să cânt. Uite… Mamă, mamă, ce-ai crezuuuut/ Când pe lume m-ai aduuuuus, uoff-uooffff”, iar NeTI începu să fredoneze o melodie populară pe care Lena i-o cânta ca s-o liniștească atunci când nu voia să adoarmă…

„- Și e foarte bine, dar să vorbești și să spui gândurile tale doar celor apropiați, care îți vor binele. Poate la început vei crede că toți sunt prietenii tăi- așa cum crezi și acum, pentru că tu te împrietenești cu toată lumea-, dar sunt și oameni care doar vor să profite de ajutorul tău. O să înveți să-i eviți, ei nu sunt prieteni adevărați”

 

„- Dar eu sunt prietena ta, nu? Uite, eu vreau să te ajut să speli covorul. Vreau săpunul!”

„- Ești mică pentru asta, nu mai sta cu picioarele în apă! Tu trebuie să înveți și să pleci din satul ăsta, să-ți faci un rost, să devii Cineva, nu …”

 

Dar NeTI n-o mai ascultă. Fură bucata de săpun lăsată de maică-sa într-un colț și se apucă, cu puterea ei, să frece covorul în locurile unde culoarea nu dispăruse. Și, în timp ce săpunul aluneca în stânga și-n dreapta, mintea ei aluneca spre alte întrebări fără răspuns.

N-aveau prea multe și, de câteva săptămâni, simțea gustul aceluiași fel de mâncare, dar ea era fericită. Mai ales atunci când în familie nu era ceartă.

Ochii lui NeTI fugiră spre ușa aflată la câțiva metri de ele. Ar fi vrut s-o strige pe maica mare, dar buzele i se împreunară de îndată ce își dădu seama că prezența mamei și „a lu Maica Mare” în același loc ar fi dus la un alt scandal.

Și ce soare frumos era afară, nu avea nevoie de răutate în jur! Așa că își azvârli din nou ochii pe covorul plin de spumă și reveni la gândurile ei. Cândva, va deveni Mare. Acum însă vrea să însuflețească ograda: luă aer în piept și, acompaniată de lătratul lui Bobi, începu să fredoneze cu glasul slab.

„-Mamă-mamăăăă, ce-ai crezuuuut

Când pe lume m-ai aduuus, uoof, uoofff…”

…………………….. va urma………………………..

 

 

 NeTI este personajul-cheie al proiectului „Nu Te Irosi!”. Întruchipează copilul isteț de la țară, care se zbate să iasă din strânsoare. O strânsoare în care i se vâră zilnic pe gât câte o porție de: scandal în familie, plâns, neajunsuri grămadă, boală, lipsă de comunicare, gândire limitată. Asemeni unui Crypto, încearcă să-și depășească condiția. De multe ori reușește, apoi însă se întoarce în același mediu care nu-i oferă nimic. Fără niciun sprijin, se agață de orice oportunitate ca să reușească. Să scape. Să evadeze din zona de confort. Să-și depășească limitele și să devină om de calitate.

   Ce va face NeTI când va deveni adolescent și, mai apoi, adult responsabil și cum va reuși să-și creeze propria lume, vedem în episoadele următoare. Sper din suflet ca acest proiect să fie educativ și să inspire cât mai mulți tineri aflați la început de drum să se regăsească și să tragă tare pentru visurile lor.