Cum să nu te irosești în weekend. Cetatea din Belogradchik, Bulgaria, loc de bifat o dată-n viață

Să stai în Craiova e uneori mișto. E drept, noi, oltenii, nu suntem aproape de granița cu vestul, unde se simte mai puternic „briza occidentală”, dar avem alte avantaje. De pildă, în mai puțin de două ore jumătate, putem ajunge cu mașina la minunăția de mai jos- Cetatea Belogradchik din Bulgaria. Mai precis, 150 de km, pe care îi parcurgi pe un traseu lin, fără bătăi de cap și fără timpi morți la vamă.

foto: Cetatea Belogradchik, Bulgaria, văzută din dronă, pe timp de primăvară

Am fost mereu adepta ideii că, dacă ai puțin timp liber, e indicat să-l folosești în favoarea activităților care te ajută să te dezvolți, să înveți ceva nou, să… nu te irosești. Așa că weekendul trecut, până să-mi termin apa plată și sendvișul cu ou, am și ajuns în Belogradchik.

Din micul orășel până în cetate poți merge pe două cărări. Drumul scurt– direct cu mașina până la porțile fortăreței, și unul mai lung, de aproximativ 40 de minute, parcurs pe jos, printr-o pădure de unde poți observa stâncile-mamut care ies victorioase din hăul tăcut. Pentru că venisem cu gândul să ne plimbăm, am ales calea mai lungă, dar care ne-a adus priveliști „anti-stres”. Pare atât de neatins locul ăsta de lumea modernă, încât, stând pe una dintre stânci, am simțit că fac parte din vremurile apuse.

foto: Stâncile care înconjoară pădurea prin care ne-am plimbat 

 

Dacă pe traseul parcurs la pas m-am comportat ca o Babă Dochia mai tânără, dându-mi jos haină după haină, la „poalele” cetății mai că-mi venea să fac cale întoarsă. Am urcat câteva zeci de trepte și tot mi-era frig. Și nu rămășițele de zăpadă ne-au pus probleme, ci…vântul. Dar a meritat, pentru că în vârf ochii noștri nu se mai săturau de sentimentul de pace pe care ți-l oferă priveliștea. Casele rustice par integrate în peisajul antic și tot ce aș fi vrut era să mă pot bucura de moment fără să-mi simt vântul sălbatic în ceafă.

foto: Cele 2 minute fără palton au fost horror, dar hei, măcar avem poză reușită :))

 

CE SPUNE LEGENDA CETĂȚII

Cetatea se întinde pe o suprafață de 100.000 metri pătrați și a fost construită de romani încă din secolul I d.Hr., cu scopul de a păzi drumul de invadatori. Unele formațiuni de piatră au chiar și 200 metri înălțime. Interesant e că stâncile fortăreței au diverse forme, pe care mi le-am tot imaginat personaje din basm sau din viața cotidiană. De altfel, și în legenda despre care am citit ulterior, aceste stânci au un rol determinant. Potrivit poveștii, în trecut fortăreața servea drept mănăstire, în care trăia cea mai frumoasă călugăriță din lume. Niciun bărbat nu avea dreptul să-i vorbească sau să o atingă. Până într-o noapte, când superba Valentina a rămas însărcinată cu singurul băiat pe care îl iubise- un cioban fermecător. Drept pedeapsă, Dumnezeu i-a transformat atât pe cei doi în stane de piatră  – ea, cu un copil în brațe, el-călare pe un cal, cât și pe călugării mănăstirii.

CE MAI POȚI VEDEA ÎN ORAȘ?

Ne-am întors relativ repede la baza fortăreței, plăcut surprinsă că, în ciuda frigului, am întâlnit destui turiști dornici să se cațere în vârf. Cei mai faini au fost câțiva studenți din Austria, care ne-au promis că vor vizita România. :D

Până să ne întoarcem acasă, am vrut să mai vizităm una-alta, dar n-am prea avut ce. În Belogradchik străzile principale seamănă mai degrabă cu niște alei lăturalnice ( nu degeaba numele „Belogradchik” înseamnă „oraș mic și alb”) și ne-a fost foarte greu să comunicăm cu localnicii în engleză. Am văzut lipsă de interes din partea doamnei de la suveniruri, care, deși are contact zilnic cu străinii, n-a fost chip să înțeleagă că noi nu știm limba bulgară și, drept urmare, am comunicat prin semne. Am găsit totuși un muzeu micuț și foarte îngrijit unde am aflat despre armele soldaților bulgari, straiele populare ale localnicilor și obiectele care decorau casele pe la 1800. Muzeul nu este însă deloc promovat și nu există pancarte care să te îndrume acolo. Noi am crezut inițial că e căsuța cuiva și am avut noroc de domnul administrator, care a și rămas surprins când a văzut turiști străini. :))

Cât despre locuri în care să mănânci, recomand „Pri Ivan”, un restaurant primitor și decorat cu gust, unde atât mâncarea, cât și personalul au fost ireproșabili.

foto: Piept de pui la grătar, cu sos alb cu ciuperci, preferatul meu. Alături, costiță afumată de porc, cartofi pai și salată de verdețuri.

CÂT TE COSTĂ O ZI ÎN BELOGRADCHIK

Excursia de o zi ne-a costat relativ puțin. E drept, nici n-au fost prea multe activități. O leva bulgărească e echivalentul a 2,5- 2,7 lei. Am plătit intrarea în cetate (6 leva/ bilet), masa la restaurant, destul de copioasă de altfel (55 de leva/ 2 persoane), vigneta (10 leva), trecerea vamei (25 lei dus și 12 leva întors). Așadar, dacă nu luăm în calcul și plata combustibilului (pe noi ne-a costat în jur de 160 lei),  noi am plătit undeva la 250 lei / 2 persoane pentru plimbarea prin orașul bulgăresc. Nici prea mult, nici prea puțin cât să vizitezi o fortăreață despre care am citit că a candidat pe lista celor 7 minuni ale lumii .

Așa că, dacă prinzi un weekend liber mai călduros, recomand să vizitezi Cetatea din Belogradchik pentru simpla stare de bine pe care ți-o oferă priveliștea inedită.