De vorba cu TINE


De la Cenușăreasă, la prințesă, prin obiceiuri sănătoase de economisire. Poveste modernă, bazată pe fapte reale

De la Cenușăreasă, la prințesă, prin obiceiuri sănătoase de economisire. Poveste modernă, bazată pe fapte reale

A fost odată o adolescentă de 15 ani, care stătea într-un cămin de liceu din România. Până să-și găsească un job part-time, trebuia să se descurce cu 20 de lei pe săptămână, ca bani de buzunar. Că na, căminul costa bani, manualele costau bani, hainele de școală costau bani… doar mâncarea (nu vreau să vorbesc despre calitatea și cantitatea ei!) era asigurată de cantina liceului.


Cum să nu te irosești în weekend. Cetatea din Belogradchik, Bulgaria, loc de bifat o dată-n viață

Cum să nu te irosești în weekend. Cetatea din Belogradchik, Bulgaria, loc de bifat o dată-n viață

Să stai în Craiova e uneori mișto. E drept, noi, oltenii, nu suntem aproape de granița cu vestul, unde se simte mai puternic „briza occidentală”, dar avem alte avantaje. De pildă, în mai puțin de două ore jumătate, putem ajunge cu mașina la minunăția de mai jos- Cetatea Belogradchik din Bulgaria. Mai precis, 150 de km, pe care îi parcurgi pe un traseu lin, fără


Scrisori către Ea, făptura din Neant

Scrisori către Ea, făptura din Neant

Nu te-am așteptat. Și nici nu te-am luat în serios. Înainte să-mi apari în gând, păreai o glumă proastă. Scuipam în sân și băteam în lemn- clasica superstiție inutilă!- de fiecare dată când cineva ar fi invocat o posibilă existență a ta. Credeam că nu-i posibil să te cunosc, mai ales la vârsta asta. E și normal- sunt peste două decenii între noi și o teamă


Ce-ai făcut cu viața ta până la vârsta asta?? Războiul dintre loser și omul mulțumit de sine

Ce-ai făcut cu viața ta până la vârsta asta?? Războiul dintre loser și omul mulțumit de sine

O groază de lucruri minunate. Da, ai făcut. Chiar dacă în adâncul tău duci o luptă permanentă între omul autocritic și omul mulțumit de sine. O luptă între hater și cel care se respectă. Între loser și cel care știe că poate. De vreun an, loserul pierde grav teren în fața celui care e conștient de propriile calități sau atuuri. Dar tot are momente când